DEALU DORULUI, ÎN FAPT DE TOAMNĂ
În octombrie/noiembrie, fericirea este sinonimă cu a te nimeri la Buziaș
Toamna în mintea mea se asociază cu suișul abrut, pe costișă, la Dealu Dorului. Și asta pentru că, atât dealul, cât și priveliștea, mi se par din cele mai spectaculoase și exuberante din câte am văzut în România de astăzi a viilor.
Modelează, cumva, – într-un fel – însăși rotunjimea Pământului, a Terrei, dacă ar fi să o privim, fie doar și pentru puțin timp, din punctul de vedere al viilor, al plantațiilor care se află, într-o dulce eternitate/eternizare, acolo.
SALA DE DEGUSTARE
În aparență, modestă, în realitate, nespus de primitoare, cu toți oamenii ei simpli, de acolo, cu suflet curat, oameni ai locului, care trebăluiesc, fac tot felul de munci/și ele modeste, (ne) pregătesc masa, pentru noi, invitații, precum o pregătesc și pentru oaspeți, turiști, musafiri de toate felurile – cu o la fel de primitoare generozitate.
O SCURTĂ DESCRIERE
În total, sala nu cuprinde mai mult de zece mese, la care se poate sta, degusta, dar și servi un prânz pe cinste.
Dimensiunea sălii poate fi apreciată la circa o sută de metri pătrați. Personalul de serviciu, de obicei, trebăluiește prin bucătărie, aceasta fiind o construcție anexă.
Ne întâmpină, cordial, două butoaie. Sunt lăcuite fain și, pe ele, se odihnesc/lăfăiesc două ștergare, care mai de care frumoase.
Alături sunt decantoare, o frapieră, sputachiere, tot arsenalul unei să de degustare care se respectă. Paharele, curate-lună, strălucesc în soare/sau în lună (sau în becuri 🙂 ).
DEASUPRA CAPULUI, CERUL DULCE AL CHERESTELEI 🙂
Mesele sunt de opt persoane, în afara celor mari, ducând capacitatea sălii la puțin peste o sută de persoane.
Tavanul e podidit cu cherestea domoală și dulce, pesemne ca să întregească un decor rustic/etno. Culoarea scândurii geluite. Trasă cu drag prin rândea – și patinată cu lac dă o impresie de familiar, de intimitate, ca într-o cabană de țară/de la munte.
Și, apoi, abia apoi – trecem la vinuri.
Dar ce vinuri!
Numai unul și unul.
Să luăm, dară, pentru început, un pahar de Muscat. Și Ottonel 🙂 .
MUSCAT, UN VIN CU RANG DE COLONEL (OTTONEL)
Un vin după care nu se aude nici musca 🙂 !
Un vin cu rang mare. Milităresc. De general, dacă nu cumva de colonel. Colonel, ottonel, cum se mai și zice, adesea.
Un vin care face liniște la masă, așa e de bun, Muscatul de la Dealu Dorului. De nu se mai aude nici musca.
Altfel spus, Muscatul Ottonel demisec cu origine în Dealu Dorului este un sportiv dublu medaliat cu argint la concursurile internaționale de la Chișinău – CHIȘINĂU WINE & SPIRITS CONTEST 2015, și de la Vrsac – VINOFEST 2015. Complexitatea aromatică și bine echilibrată a acestui vin se datorează, în mare măsură, strugurilor selectați cu mare grijă – și prelucrați cu mare pricepere, o combinație a științei cu pasiunea.
Aspect: limpede, echilibrat
Culoare: galben-pai
Miros: aromă tipică de muscat, care evoluează prin învechire de scurtă durată într-un buchet foarte complex, prin fin şi delicat.
Gust: tipic de muscat, fin, delicat, plin, armonios, cu o plăcută rotunjime şi nuanţă de catifelare
Temperatura: păstrare: 13oC, servire 10-12oC.
MUSCAT OTTONEL, demisec, 12,7 %, D.O.C. – C.M.D. „Banat- Silagiu”, 2014 – 29 ron
Echipa de degustare RABBIT MEDIA
