În Ammouliani, plajele nu sunt doar plaje. Sunt instituții. Instituții publice. Plaja este și locul unde te întâlnești. O AGORA. Nu doar atât. Dar și o agora. Agora este și un termen grecesc, nu? Și, dacă arabii se roagă cu fața la Mecca, ortodocșii se pot ruga, nu-i așa, cu fața către un loc ca Athos, un munte ca Muntele Athos…
Plaja Megali Ammos – este cea mai sudică plaja de pe Ammouliani. Este o plajă amenajată cu șezlonguri și umbrele. Există și o tavernă unde poți servi masa. De aici, vei putea admira un peisaj impresionant, insula Drenia și Turnul din Ouranoupolis.
Turnul, cel puțin, se vede de departe.
Și Ouranopolis, ca o margine a lumii noastre, cunoscute – și un spațiu de unde începe regatul cerului, cel al lui Dumnezeu.
Este cu adevărat încăpătoare și frecventată de toată lumea. Și, trebuie spus, înainte de toate, este un loc de plimbare pentru toți cei visători, care vor să privească, în zare, linia orizontului, etern mișcătoare și schmbătoare ca viața, imprevizibilă, cu toane.
Este plaja centrală a orașului, cea ca un mic amfiteatru și, în același timp, o esplanadă. Nu întâmplător, un mic parc – și un loc de joacă/agrement se găsesc în proximitate. Copii pot să se joace – și să se mai și lase purtați de peisaj, rotindu-și ochii până departe.
De altfel, poți să îți pierzi, cu oarece folos interior, timpul acolo, un ceas – să zicem – în care să-l folosești ca timp de reflecție/și reflexie inlăuntrul tău a celor văzute. Unul din foloasele insulelor grecești – și aici se încadrează și Ammouliani – este că îți dezhotărnicește privirea.
În același timp, este amfiteatrul orașului.
Cum ziceam, genericul lui. Rulează douăzecișipatru din douăzecișipatru de ore. Este locul unde deschidem ochii dimineață și în închidem seara. Iar Ammouliani este ca un teatru vast, cu cincisute de persoane, actori, recuzite, armurieri, garderobieri și tot felul de alte roluri. Teatru ambulant, așa cum este și viața.
Este, de altfel, și plaja din port. Plaja care este locul cel mai jos al insulei, locul de bază, din care urci spre stradele și străduțe – și mergi, mergi, până ajung la locul cel mai înalt, care – pesemne – că este biserica, acolo unde, de pe promontoriu, poți vedea toată insula, poți cuprinde zarea.
Poți vedea și vecinătățile/învecinările, pontonul (sau potoanele), adică locul/locurile de unde debarcă noutatea în prim-plan.
N-am văzut niciodată/nici nu cred că se poate întâmpla ca plaja Megali – și, în general, plajele, fie că se numesc Alikes, Banana, Golden Beach sau Karagația să fie pline sau arhipline, așa, adică să nu ai unde arunca un ac, cum este vorba din popor.
Unul din marile avantaje pe care le are Ammouliani este că, în orice sezon, la orice oră/în orice minut, plaja este liberă, adică – în niciun caz – înțesată.
